Theta Furniture & More

Presă > Articole

ZF Investiţi în România! Florin Gheorghe, THETA Furniture & More: Vom investi într-un proiect de panouri fotovoltaice care ne va acoperi circa 60% din necesarul de energie electrică

27 iulie 2022

Un procent de 25% din business companiei este realizat la export, în principal în pieţe precum Franţa şi Belgia.

Furnizorul de soluţii de amenajări interioare şi mobilier la comandă pregăteşte un proiect de investiţii pentru panouri fotovoltaice, astfel încât să îşi acopere circa 60% din necesarul de energie electrică de la noua fabrică din Păuleşti, jud. Prahova, a explicat Florin Gheorghe, CEO şi cofondator Theta Furniture & More, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„Când am făcut noua hală am hotărât să nu mergem pe variante de încălzire-răcire pe gaze şi am mers pe centrală cu peleţi, ca să mai oprim puţin din preţurile mari de la gaze. Avem un proiect pentru panouri fotovoltaice pe care vrem să îl implementăm, care să ne acopere cam 60% din necesarul de energie electrică“.